Duminica 11 Martie  Sala 2 14.30 – 15.45 Hatha yoga pentru VITALITATE cu Lidia Pasztor
Îți propun o clasă de hatha yoga în care să ne conectăm cu rădăcinile noastre și să ne umplem ființa cu vitalitate. Nu vor fi doar simple exerciții fizice ci vom implica mintea și atenția deschisă ca să creăm o stare de echilibru la nivel fizic, emoțional, psihic, mental. Vom folosi posturi speciale ale corpului care să favorizeze curgerea energiilor lăuntrice într-un anume mod și să creeze o stare de regenerare, sănătate şi armonie.  Vom urmări să trăim în aceste posturi starea ne uniune, starea de yoga.
Ghidul vostru este Lidia Pasztor-instructor acreditat de Yoga Alliance, astrolog și asistent de psihodramă
Am fost mereu pasionată de autocunoaștere și interacțiunea cu oamenii. Această motivație m-a adus și pe salteluța de yoga. Trăind multiplele beneficii ale practicii, am hotarât sâ învăț metodele acestei căi spirituale și să le împărtășesc. Forma de yoga care am studiat-o în cadrul Centrului de Yoga și Meditație Kamala, are la bază principii care se regăsesc în Yoga clasică al lui Patanjali, în filozofia advaita (unitatea întregii existențe), în tantra și șaivism. Practica posturală, exercițiile de respirație, meditația toate sunt îndreptate spre revelarea Sinelui, al Inimii Spirituale, înțeleasă ca esența noastră.
https://www.facebook.com/inimaspirituala/
Namaste